Table of Contents
Să zicem că vă place un anumit produs. Poate vă place ambalajul sau poate ați auzit la sala de fitness pe cineva care descrie produsul la modul superlativ. Îl căutați în magazinele online, acolo veți citi cât de grozav este și la un moment dat vă îndreptați privirea spre tabelul cu valorile nutriționale. Însă, acolo veți descoperi substanța care poartă denumirea de amestec brevetat. În engleză „Proprietary Blend”, „Performance Matrix”, „Pump Matrix”, „Neuro Modulation” sau orice altceva.
Apoi începeți să vă întrebați de ce există atât de multe ingrediente dacă toate sunt eficiente. Înainte de a trage concluzii pripite, aflați ce sunt amestecurile brevetate și de ce se găsesc în suplimente.
Ce sunt amestecurile brevetate?
Un amestec brevetat este un amestec de ingrediente care are o anumită denumire. De aceea, în tabelul valorilor nutriționale sub denumirea de ”amestecuri brevetate” veți găsi o listă de ingrediente și un număr care grupează proporția de ingrediente. Cu alte cuvinte, este menționat doar un rezumat al acestor ingrediente.
Cu toate acestea, FDA (Food and Drug Administration) impune ca toate ingredientele unui amestec brevetat să fie listate în ordinea exactă conform proporției de conținut din amestec. Așadar, ingredientele cu cel mai mare conținut trebuie să fie trecute primele pe lista ingredientelor. Dacă, de exemplu, amestecul conține cel mai mult taurină, aceasta trebuie trecută prima pe listă, iar ultimul pe listă va fi trecut sulfatul de Agmatine, al cărui conținut este cel mai mic. Gramajul total al acestui amestec este de 3000 mg.
O astfel de listă de ingrediente interesante în amestecuri brevetate fără cantitatea indicată a fiecărui ingredient activ este adesea denumită „ambalaj decorativ”. Cu toate acestea, această practică este legitimă, iar unele companii o folosesc doar pentru a proteja formulele de calitate împotriva copierii sau furtului de către firmele concurente.
You might be interested in these products:
Dezavantajul amestecului brevetat
Poate că singurul dezavantaj al amestecului brevetat este faptul că este aproape imposibil de evaluat adevărata eficiență a produsului. Se poate spune că fiecare ingredient din suplimente are o doză precisă și eficientă, confirmată prin studii științifice și cercetări. În cazul amestecurilor brevetate este mai greu, deoarece nu știți dacă ați luat această doză eficientă sau dacă în amestecul brevetat a fost inclusă doar o doză mai mică a acesteia. Tocmai din acest motiv, consumatorul nu are nicio idee clară despre compoziția amestecului brevetat.
Exemplu produs, care are ingrediente bine descrise în tabelul valorilor nutriționale:
Iată un alt exemplu
Studiile științifice au arătat că doza eficientă de creatină este de 3-5 g/zi. Dacă utilizați creatină știți exact ce doze trebuie să luați. În cazul produselor cu amestecuri brevetate este ceva mai problematic. Nu puteți fi siguri dacă ați luat o doză eficientă de creatină și nu aveți nicio idee ce doză ați luat din celelalte ingrediente din amestecul respectiv.
De ce producătorii de suplimente folosesc amestecuri brevetate?
Producătorii de suplimente nutritive adaugă amestecuri brevetate din două motive principale:
1. Pentru a nu dezvălui ingredientele din suplimente
Producătorii folosesc cel mai adesea amestecuri brevetate pentru a proteja formula, raporturile exacte și cantitatea fiecărui ingredient în parte din care este fabricat produsul. Astfel, companiile își protejează investițiile și împiedică concurența să copieze formulele și proporțiile de ingrediente. De exemplu, o companie care cheltuiește sume importante pe cercetări și studii clinice pentru a dezvolta un amestec cu adevărat eficient pentru a dovedi că amestecul ei este mai eficient decât alte amestecuri. În acest caz, compania ar trebui să poată demonstra prin cercetări, cum și de ce este amestecul ei este mai eficient.
2. Inducerea în eroare a consumatorului
Utilizarea amestecurilor brevetate are și o altă latură. Prin intermediul acesteia, companiile încearcă să ascundă faptul că formula conține foarte puține substanțe active. Astfel, consumatorul crede că a obținut mai mult decât a plătit. Cu toate acestea, producătorii „îmbogățesc” acest amestec cu ingrediente ieftine, în loc să adauge ingrediente mai scumpe și de calitate. Cu toate acestea, sperăm că majoritatea producătorilor încearcă să prelucreze produsele lor la o calitate cât mai înaltă și să fie cât mai transparenți față de clienții lor.
Așa cum am menționat, în spatele amestecului brevetat nu trebuie să vedem doar minciuni sau inducerea în eroare a consumatorului. Totuși, există și companii care doresc cu adevărat să ofere spre vânzare un produs inovator și eficient. În acest caz, compania este dispusă să investească în studii științifice pentru a confirma eficacitatea ingredientelor. Prin urmare, trebuie menționat că, dacă decideți să cheltuiți banii voștri munciți din greu pentru a achiziționa un supliment, ar trebui să verificați dacă într-adevăr funcționează sau dacă pentru acel produs a fost realizat un studiu care promovează eficacitatea amestecului concret.
Indiferent de intenția cu care sunt adăugate aceste amestecuri brevetate în suplimente, nu credem că vor fi vreodată excluse în totalitate din această industrie. Deși este adevărat că eliminarea acestora ar putea aduce anumite beneficii.
Sunt inovatoare sau nu?
Internetul oferă o serie de studii științifice privind suplimentele nutritive și eficiența acestora. Desigur, companiile produc și vând produse care nu conțin amestecuri brevetate. Exact acestea sunt mai valoroase pentru ei și adesea aduc vânzări mari datorită transparenței lor.
Interesant este că, pentru unele produse care conțin amestecuri brevetate, este menționată și cantitatea exactă a fiecărui ingredient. Așadar, rămâne la aprecierea producătorului respectiv.
Adevărata inovație limitează amestecurile brevetate, cel puțin în industria suplimentelor nutritive. Amestecurile oferă companiilor o scuză pentru a nu inova și pentru a nu aduce îmbunătățiri. Aceasta este o greșeală imensă pe care orice producător de suplimente care dorește să le ofere oamenilor produse de calitate ar trebui să o evite. În loc să încerce să concureze cu suplimente nutritive, oferind cele mai eficiente produse (și să dovedească acest lucru prin studii) – industria fitnessului este un morman de fotografii „înainte” și „după”, sloganuri de marketing ridicole și oameni de renume care susțin modul în care funcționează produsul. Deși n-ar trebui să fie neapărat așa.
Așadar, ce atitudine trebuie să avem față amestecurile brevetate?
Până când nu vedeți studii care susțin eficiența sau ineficiența unui amestec brevetat care nu are specificată cantitatea de ingrediente specifice, nu ar trebui să trageți concluzii pripite. Nu putem susține că toate amestecurile brevetate sunt rele sau bune. Ca și consumator, trebuie să studiați ce ingredient este eficient pentru voi și în ce doză. Studiile științifice privind ingredientele suplimentelor, amestecurile brevetate și eficiența acestora sunt deja disponibile pe scară largă peste tot. Experții de renume din domeniu sunt întotdeauna cu un pas mai departe și își folosesc cunoștințele pentru a oferi analize critice ale studiilor și în continuarea ne oferă o bună educație.
Dacă vreți să vă cumpărați suplimente, asigurați-vă că știți ce cumpărați. Suntem ferm convinși că v-am ajutat în alegerea suplimentelor nutritive potrivite.
Voi cum vă alegeți suplimentele nutritive? Așteptăm răspunsurile voastre în comentarii, iar în cazul în care doriți ca alte persoane să afle de amestecurile brevetate din suplimente, atunci nu uitați să distribuiți articolul.