Alimentele organice și bio sunt într-adevăr mai bune decât cele obișnuite?

Alimentele organice și bio sunt într-adevăr mai bune decât cele obișnuite?

Producția de alimente bio și organice a cunoscut în ultima perioadă un avânt puternic. În căutarea unui stil de viață sănătos și a unei alimentații de calitate, sunt căutate în special produsele fără intervenții chimice, hormoni sau modificări genetice. Pentru a spune că legumele sau fructele sunt bio sau organicetrebuie să îndeplinească anumite condiții. Dar, consumul de alimente organice este într-adevăr mai sănătos și nu are anumite riscuri și dezavantaje?

Alimente organice – ce înseamnă de fapt?

Termenul „organic” este mai popular în SUA, iar termenul „BIO” este probabil mai familiar pentru europeni. Eticheta care conține „bio” sau „organic” este importantă pentru multe persoane, dar știți care este diferența reală în ceea ce privește producția alimentelor obișnuite și a produselor bio?

Alimentele organice în SUA

Eticheta „organic” este reglementată și trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru acest termen. În SUA, acest lucru înseamnă că fructele și legumele sunt cultivate fără modificări genetice, pesticide sintetice sau îngrășăminte pe bază de petrol sau nămoluri reziduale. În cazul creșterii animalelor pentru carne și produsele lor, creșterea organică trebuie să implice hrană organică și să permită animalelor să se deplaseze în exterior. În plus, nu trebuie să li se administreze hormoni de creștere, antibiotice și subproduse de origine animală. [1]

Alimentele organice în SUA

Fermierii nu pot pune pe ethichetă duă cum vor „organic” doar pentru că au grijă de cultură și de animale cu plăcere. În Statele Unite, termenul „organic” poate fi utilizat doar pentru produsele, care respectă standardele ecologice ale Programului Național Organic (NOP) de la Ministerul Agriculturii din SUA (USDA). Produsele trebuie să îndeplinească standardele acestui program, care includ pesticidele, îngrășământul, bioingineria și radiațiile, antibioticele și hormonii de creștere, precum și practicile sustenabile. Există trei niveluri de produse organice în Statele Unite [2]:

  1. 100 % Organice – toate ingredientele sunt organice, la fel și procesarea.
  2. Cel puțin 95% din compoziție este de origine organică – dar în procesare pot fi folosiți anumiți aditivi aprobați de USDA.
  3. Fabricate din ingrediente organice – unele dintre ingrediente sunt organice, nu sunt o declarație USDA standard și nu pot fi utilizate în afara panoului de compoziție de pe etichetă. Acest lucru se poate întâmpla numai dacă un angajat certificat USDA a verificat afirmația că unele ingrediente sunt organice.

USDA nu oferă în mod gratuit „ștampila” cu organic și nu este suficient să nu se utilizeze îngrășăminte sintetice în cazul legumelor sau în cazul vacilor, faptul că sunt crescute „în aer liber” nu reprezintă o garanție a obținerii ștampilei. Reglementările se referă și la combaterea dăunătorilor și a buruienilor sau la calitatea solului. În ceea ce privește solul, nu se poate considera „virgin” de la o zi la alta și să fie declarat potrivit pentru culturile bio. Veți primi ștampila numai dacă substanțele interzise nu au fost utilizate pe sol cu 3 ani înainte de recoltare. În cazul cărnii organice, condițiile de viață ale animalului trebuie adaptate comportamentului natural. Carnea de vită ecologică provine de la vaci, care au avut posibilitatea să pască pe pășuni și au fost hrănite cu produse organice fără hormoni și antibiotice. [3]

Nivelurile de produse ecologice din Statele Unite

Alimentele organice în UE

La fel ca Statele Unite, și Uniunea Europeană are reguli și etichete pentru produsele alimentare organice. Conform definiției oficiale a UE, agricultura organică este un sistem de agricultură sustenabil, care respectă mediul înconjurător și condițiile de viață ale animalelor. În plus, cuprinde toate etapele lanțului alimentar. [4]

Standardele pentru alimentele ecologice nu se referă doar la legume, fructe sau animale și produsele lor. Regulile specifice se aplică și pentru drojdie, acvacultură și vin. Nu aveți idee ce este acvacultura? Este la fel ca și agricultura, doar că pe suprafețe acvatice. De fapt, regulamentul cuprinde și colectarea plantelor sălbatice, cu condiția respectării condițiilor naturale. În producția organică nu este inclus vânatul animalelor sălbatice și pescuitul. De aici rezultă că puteți avea vin organic, crap organic sau drojdie organică, dar „coarnele” din pădure nu se iau în calcul. [5]

Există multe reguli și condiții, pe care UE le impune pentru alimentele organice. Menționăm, de exemplu [4] [5]:

  • interzicerea organismelor modificate genetic
  • interzicerea îngrășămintelor cu azot mineral
  • creșterea animalelor în aer liber
  • limite stricte privind utilizarea antibioticelor la animale
  • restricționarea îngrășămintelor sintetice, pesticidelor și erbicidelor
  • prevenirea reproducerii excesive a animalelor
  • utilizarea furajelor organice

Tuturor produselor alimentare organice ambalate, care au fost produse pe teritoriul țărilor din UE și respectă standardele aferente, li se aplică și un logo. Poate l-ați observat, este imaginea unei frunze din stele pe un fundal verde. Această etichetare este obligatorie pentru toate alimentele organice din UE, începând cu data de 1 iulie 2012. Logo-ul a fost introdus pe 1 iulie 2010, dar a fost nevoie de ceva timp pentru a trece la un nou tip de marcaj și nu a fost posibil să fie schimbat de la o zi la alta. Pentru a evita irosirea ambalajelor deja produse fără etichetare, a fost stabilită o perioadă de 2 ani pentru a se adapta la această schimbare. [6]

Ca o curiozitate, pentru a nu crede că a fost o idee bruscă din partea UE. Ideea unui logo comun obligatoriu a fost promovată de statele membre deja în anul 2007. Designul logo-ului a făcut obiectul unui concurs în 2009, care a implicat 3400 de studenți în artă și design. [6]

„Bio” și „organic” înseamnă același lucru?

Cu siguranță ați observat că în UEalimentele produse în mod ecologic sunt adesea denumite „bio” în loc de „organic”. Nu strică să explicăm dacă este vorba despre un echivalent sau de o evaluare diferită a calității alimentelor. Producția ecologică este deja cunoscută după definiție în UE sau SUA, mai simplu putem spune că este o producție prietenoasă cu natura, animalele și omul. Termeni precum „bio”, „organic” sau „eco” sunt denumiri aferente produselor organice. Adevărul este că eticheta variază în funcție de țara în care locuiți. Țările în care se vorbește limba engleză folosesc termenul „organic”, iar în țările în care se folosesc ramurile limbilor germanice sau latine, predomină varianta „bio/biologică”. SUA are certificatele sale, iar produsele din UE trebuie să respecte, de asemenea, Regulamentul UE privind agricultura organică (EU Regulation on Organic Farming). De exemplu, un astfel de vin sau o acvacultură organică au până și un document separat„Bio” pe alimentele procesate, care înseamnă că 95% din compoziție provine dintr-o agricultură organică. [5] [7] [8]

Sunt termenii bio și organic același lucru?

Alimentele bio au devenit foarte populare în ultima perioadă și se poate datora folosirii diferitelor substanțe chimice în cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Multe persoane în vârstă care locuiesc la sat pot spune că toate alimentele erau bio cândva, pentru că nu se foloseau atât de multe substanțe chimice. Însă, îngrășămintele chimice și pesticidele sunt folosite de ani buni nu numai de producătorii mari, ci și de fermierii care cultivă pentru propriul uz.   Potrivit specialiștilor, toate alimentele erau organice înainte de dezvoltarea îngrășămintelor cu azot la începutul secolului XX. În Germania, agricultura organică a fost introdusă încă din 1920, și cu siguranță și în alte țări cu mult înainte de anul 2000. Reglementarea oficială a producției „bio” în UE a început în anul 1991 și în anul 1999 regulile s-au extins și la producția de origine animală. Strămoșii noștri au considerat un lucru obișnuit fertilizarea câmpurilor cu „resurse biologice”, iar vacile și puii aveau mai mult spațiu. De exemplu, este posibil ca mulți fermieri să respingă substanțele sintetice în producție și să fie „producători bio” fără ca măcar să știe acest lucru. [7] [8]

Etichetarea alimentelor bio și organice

Sub protecția Regulamentului European privind agricultura ecologică nu sunt doar termenii „bio” și „organic”. Regulamentul amintit acoperă și expresiile precum „eco”, „bio-dinamic” sau „agricultură ecologică controlată”. [8]

You might be interested in these products:

Fructele, legumele și „carnea non-organică” sunt chiar atât de rele?

Creșterea animalelor la scară largă nu este ceva neobișnuit în prezent. Se produc cantități mari de produse și pe rafturile magazinelor ajunge o cantitate mare de carne și alte produse de origine animală. Aproximativ 2 din 3 animale provin din producția la scară largă, dacă nu vă puteți imagina în numere, atunci reprezintă peste 60 de miliarde pe an[9]

Condițiile de cultivare a plantelor și creșterea animalelor variază de la producătorii mici la cei colosali. Unii producători sunt certificați și din fermă ies produse bio certificate, alții utilizează metode convenționale. Din păcate, există și ferme de masă, care țin animalele în condiții incredibile. De exemplu, până la 99% din carnea din SUA provine din așa-zisele factory farms. Scopul acestui articol nu este de a promova doar produsele bio și să vă speriați de producătorii „non-organici”, dar unele statistici și fapte din producția la scară largă sunt de speriat și, prin urmare, vă prezentăm cel puțin câteva fapte [10] [11] [12]:

  • 70 de miliarde de animale sunt crescute în fiecare an pentru consum
  • un pui obișnuit din supermarket are de 2x mai multe grăsimi și o cantitate cu ⅓ mai mică de proteine decât acum 40 de ani
  • 80% din porcii crescuți în ferme mari, care sunt aduși la abatoare în SUA suferă de pneumonie din cauza unor doze mari de gaze din gunoiul din grajd
  • animalele sunt obligate să crească de 3 ori mai repede decât în ​​mod natural
  • 80% din antibioticele produse în 2011 au fost utilizate pentru animale în crescătorii
  • până la 90% din găinile (ouătoare) din SUA trăiesc în cuști cu o suprafață de 0,046 m2
Fructele, legumele și „carnea non-organică” sunt chiar atât de rele?

Unele dintre informațiile despre creșterea animalelor proveneau din SUA, alte numere se refereau la întreaga lume. Nu toate unitățile de producție sunt la fel, dar informațiile conform cărora o parte din producători respectă reglementările „bio” pot liniști în mod semnificativ anumiți clienți.

Pentru a nu crede că doar producția de origine animală aduce efecte negative, vă prezentăm câteva exemple de efecte negative pe care le are agricultura convențională [13]:

  • scăderea productivității solului din cauza eroziunii
  • deficit de apă cauzat de utilizarea excesivă a apei cu scopul irigării
  • rezistență la pesticide – 400 de specii de insecte și dăunători, dar și 70 de agenți patogeni fungici sunt rezistenți la 1 sau mai multe pesticide
  • o sursă de poluanți ai apei, care includ pesticide, îngrășăminte, săruri sau sedimente

Pentru a vă putea imagina mai bine diferența dintre cultivarea plantelor și creșterea animalelor, care se efectuează după proceduri obișnuite și organice, vă prezentăm un tabel [1]:

PRODUCȚIA ORGANICĂPRODUCȚIA STANDARD “NON-ORGANICĂ”
Controlul natural al buruienilor (îndepărtarea manuală, rotirea culturilor sau mulcirea).Se pot folosi ierbicide chimice.
Îngrășăminte naturale (compost sau gunoi de grajd) Furaje organice pentru animale fără hormoni și organisme modificate geneticSe pot folosi îngrășăminte sintetice și chimice. Se pot folosi furaje „non-organice” completate cu organisme modificate genetic și hormoni de creștere.
Bolile potențiale ale animalelor sunt abordate în mod natural, cum ar fi printr-o alimentație sănătoasă, spații curate sau rotirea pășunilor. Animalele trebuie să aibă acces la aer liber.Medicamentele și antibioticele pot fi utilizate pentru prevenirea bolilor. Animalele „au sau nu au” acces la aer liber.

Tabelul de mai jos oferă doar o imagine de ansamblu în ceea ce privește producția standard. Să nu înțelegeți acum că un producător obișnuit folosește toate ingredientele menționate în coloană. Poate fi un fermier obișnuit, care aplică îngrășăminte sintetice pentru susținere.

Alimentele organice – singura opțiune sănătoasă?

Analizând produsele bio, acestea pot părea o soluție ideală în spectrul culturilor tratate chimic. Întrebarea este dacă eticheta „organic” este într-adevăr o garanție de 100% a consumului de alimente exclusiv sănătoase, fără riscuri. Mulți oameni de știință au abordat acest subiect, iar rezultatele unor cercetări vă pot surprinde.

Este cunoscut faptul că pentru obținerea alimentelor organice nu se utilizează substanțe sintetice. Acest lucru este adevărat, dar există câteva excepții. Pe site-ul USDA, veți găsi „lista națională” (The National List), care conține o listă de substanțe permise și interzise pentru producția organică vegetală și animală. Aici sunt menționate [22] [23]:

  • substanțe sintetice care pot fi utilizate
  • substanțe naturale „non-sintetice” care sunt interzise
  • substanțe „non-organice” care pot fi utilizate pentru produsele organice prelucrate

Pesticidele sintetice sunt interzise în producția organică, cu unele excepții. Există și pesticide naturale, care pot fi utilizate pentru produsele ecologice. Adjectivul „natural” sună bine la prima vedere, dar poate să nu fie o opțiune mult mai bună pentru mediu sau pentru consumator. Prin urmare, nu vă mulțumiți cu faptul că, fără „substanțe sintetice”, totul este întotdeauna mai bun. La fel este necesar să se țină seama de excepțiile menționate la substanțele „sintetice”, de aceea nu există o interdicție de 100% a substanțelor sintetice. [22]

Un studiu sistematic de revizuire din anul 2012 a cercetat dacă alimentele organice sunt mai bune decât cele obișnuite. Cercetătorii au luat în calcul 17 studii realizate la oameni și 223 de studii, care au analizat nivelul de nutrienți și contaminanți din alimente. Conform concluziilor studiului, consumul de alimente organice poate reduce expunerea la bacterii, care sunt rezistente la antibiotice sau reziduuri de pesticide. Totuși, în literatura de specialitate există o lipsă de dovezi convingătoare despre faptul că alimentele organice sunt semnificativ mai bune decât varianta obișnuită. [24]

Producția agricolă este influențată de o serie de factori în procesul său. Se poate întâmpla ca într-o anumită varietate de mere organice să găsiți mai multe vitamine, decât în varianta obișnuită. Există studii ale căror probe au confirmat într-adevăr cantitățile semnificativ mai mari de nutrienț. Cu toate acestea, nu vă așteptați ca acest lucru să se aplice automat tuturor nutrienților din orice produs bio.

Avantajele și dezavantajele alimentelor organice

Consumul de alimente organice aduce mai multe beneficii, dar chiar și în cazul alimentelor „bio”, pot exista lucruri negative. Prin urmare, vă oferim o imagine de ansamblu asupra beneficiilor, la care vă puteți aștepta atunci când achiziționați produse organice:

  1. Culturile organice au un conținut mai bogat de vitamine și antioxidanți – conform mai multor studii, veți găsi cantități mai mari de nutrienți specifici în culturile organice, cum ar fi vitamina C sau zinc și fier. În același timp, pot avea un conținut mai mare de antioxidanți cu până la 69%. Există studii, care confirmă conținutul crescut de nutrienți, iar altele susțin contrariul. O dovadă este conținutul crescut de flavonoide din alimentele organice, care se caracterizează prin proprietăți antioxidante. Cultivatorii tradiționali folosesc adesea îngrășăminte sintetice și „culturile non-organice” obțin nutrienții din îngrășăminte, care sunt fabricate din combustibili fosili, ceea ce nu sună prea tentant. [14] [15] [16]
  2. Fără antibiotice sau hormoni – reglementările alimentelor organice sunt strict legate de substanțele menționate și limitează utilizarea acestora. [17]
  3. Mai puține substanțe chimice – reziduurile de pesticide și cadmiu au niveluri mai reduse în produsele organice, dar, în același timp, trebuie să adăugăm că și produsele convenționale s-au situat sub limitele de siguranță. Pesticidele sau ierbicidele pot avea un efect negativ asupra organismului. Conform studiilor, „reziduurile” de pesticide găsite în urina copiilor americani pot afecta predominanța ADHD și, în plus, sunt asociate cu o calitate mai redusă a spermatozoizilor. [15] [17]
  4. Bacterii mai puțin rezistente – contaminarea cu bacterii din „alimente bio” este la fel ca și în cazul produselor standard, iar carnea „obișnuită” poate avea o incidență mai mare de bacterii rezistente la antibiotice. Produsele organice nu folosesc antibiotice în creșterea animalelor, motiv pentru care conțin mai puține bacterii „rezistente”. [14] [15]
  5. Fără organisme modificate genetic – organismele modificate genetic sunt în general orice fel de organisme, care au fost modificate cu ajutorul ingineriei genetice și nu se regăsesc în natură. Alimentele modificate genetic includ, de exemplu, porumb, soia, cartofi sau produse de origine animală. Organismele modificate genetic sunt deseori concepute pentru a fi utilizate cu diverse substanțe chimice, cum ar fi ierbicidele. [16] [18]
Avantajele și dezavantajele produselor organice

Alimentele organice oferă mai multe beneficii și, pe lângă cele menționate, ați putea găsi și altele, dar am considerat că acestea sunt esențiale. Pe lângă beneficii, ar trebui să prezentăm și părțile negative [19] [20] [21]:

  1. Mâncarea organică este mai scumpă – producția de produse bio necesită respectarea mai multor reguli, ceea ce înseamnă logic că pot crește costurile de producție. Fermierii standard pot utiliza o varietate de practici, care îmbunătățesc producția și costurile. Acestea includ diverse ierbicide sau pesticide, care nu sunt permise la producătorii organici.
  2. Același conținut de nutrienți – printre avantaje, menționăm că produsele organice pot avea un conținut de nutrienți mai bun, dar mai multe studii au confirmat că acest lucru nu este neapărat adevărat. Din punctul nostru de vedere, se pare că diferențele apar doar în anumite cazuri. Prin urmare, este corect să se menționeze acest lucru ca + și -.
  3. Se strică mai repede – scopul conservanților este de a asigura prospețimea produselor pentru o perioadă mai lungă de timp. Deoarece conservanții nu sunt permiși în cazul produselor bio, nu vă mirați că fructele de pe piața „bio” se vor strica mai devreme.

Este posibil să spuneți că produsele organice sunt scumpe și nu reprezintă decât o parte foarte mică a pieței. Adevărul este că această piață este în creștereVânzările de produse organice au crescut cu 47,7% între 2012 și 2016, iar în 2016 s-au ridicat la 30,7 miliarde de euro. Vă întrebați ce țară consumă cele mai multe alimente organice? Statisticile vânzărilor cu amănuntul pentru 2016 arată următoarele [4]:

  • SUA – 38,9 miliarde
  • UE – 30,7 miliarde
  • Germania – 9,5 miliarde
  • China – 5,9 miliarde

Scopul articolului nu este de a face lobby pentru produsele eco bio organice și, cu siguranță, nu susținem faptul că agricultura convențională este cea mai greșită alegere posibilă din cauza utilizării agenților de combatere a buruienilor. Alimentația vizează deciziile și posibilitățile personale ale fiecăruia dintre noi. Credem că v-am oferit toate informațiile necesare despre produsele alimentare organice, semnificația cuvântului „bio”, dar și avantajele și dezavantajele produselor obișnuite și ale produselor bio. Doriți ca prietenii voștri să citească articolul nostru? Nu ezitați și susțineți articolul cu un share.

Sources:

[1] Organic Foods: What You Need to Know – https://www.helpguide.org/articles/healthy-eating/organic-foods.htm/

[2] HOW TO GET A CERTIFIED ORGANIC PRODUCT LABEL (IN THE USA) – https://blog.quicklabel.com/2010/10/how-to-get-a-certified-organic-product-label-in-the-usa/#:~:text=In%20the%20United%20States%2C%20if,Department%20of%20Agriculture%20(USDA).

[3] Miles McEvoy – Organic 101: What the USDA Organic Label Means – https://www.usda.gov/media/blog/2012/03/22/organic-101-what-usda-organic-label-means/

[4] The EU’s organic food market: facts and rules (infographic) – https://www.europarl.europa.eu/news/en/headlines/society/20180404STO00909/the-eu-s-organic-food-market-facts-and-rules-infographic/

[5] Organic production and products https://ec.europa.eu/info/food-farming-fisheries/farming/organic-farming/organic-production-and-products_en/]

[6] EU organic logo fully up and running from 1 July 2012 – https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_12_706/

[7] Ivana Katsarova – Organic food: Helping EU consumers make an informed choice – https://www.europarl.europa.eu/thinktank/en/document.html?reference=EPRS_BRI(2015)557009

[8] Understanding the Bio label – https://europe.stripes.com/lifestyle/understanding-bio-label#:~:text=In%201991%2C%20the%20European%20Union,to%20cover%20organic%20livestock%20production.&text=For%20agricultural%20products%20and%20livestock,EU%20Regulation%20on%20Organic%20Farming.

[9] ENDING FACTORY FARMING https://www.ciwf.org.uk/factory-farming/]

[10] 9 Facts About Factory Farming That Will Break Your Heart (GRAPHIC PHOTOS) – https://www.huffpost.com/entry/factory-farming-facts_n_4063892/

[11] 10 Alarming Facts About the Lives of Factory Farmed Animals – https://www.onegreenplanet.org/animalsandnature/facts-about-the-lives-of-factory-farmed-animals/

[12] 11 FACTS ABOUT ANIMALS AND FACTORY FARMS – https://www.dosomething.org/us/facts/11-facts-about-animals-and-factory-farms/

[13] Problems Associated with Conventional Farming – http://leafcertified.org/the-apparel-industry/faqs/problems-associated-with-conventional-farming#:~:text=Negative%20effects%20of%20current%20conventional%20farming%20practices%20include%20the%20following%3A&text=Agriculture%20is%20the%20largest%20single,)%2C%20pesticides%2C%20and%20manures.

[14] Organic foods: Are they safer? More nutritious? – https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/nutrition-and-healthy-eating/in-depth/organic-food/art-20043880/

[15] Mary Jane Brown – What is Organic Food, and is it Better Than Non-Organic? – https://www.healthline.com/nutrition/what-is-organic-food/

[16] Jeffrey Harrison – 10 REASONS WHY ORGANIC FOOD IS BETTER FOR YOU & THE PLANET – https://www.naturespath.com/en-us/blog/11-reasons-why-organic-food-is-better-for-you-the-planet/

[17] Amanda Macmillan, Julia Naftulin – 4 Science-Backed Health Benefits of Eating Organic – https://time.com/4871915/health-benefits-organic-food/

[18] What is a GMO? – https://www.nongmoproject.org/gmo-facts/what-is-gmo/

[19] The Pros And Cons Of Organic Food – https://www.realbuzz.com/articles-interests/nutrition/article/the-pros-and-cons-of-organic-food/

[20] 14 Far-Reaching Pros and Cons of Organic Food – https://greengarageblog.org/14-far-reaching-pros-and-cons-of-organic-food/

[21] Lisa Maloney – 8 Advantages and Disadvantages of Organic Foods – https://www.livestrong.com/article/442122-advantages-disadvantages-of-organic-foods/

[22] Michael Hull – The top 20 nutrition myths of 2020 – https://examine.com/nutrition/awful-nutrition-myths/#summary13-2/

[23] The National List – https://www.ams.usda.gov/rules-regulations/organic/national-list/

[24] Crystal Smith-Spangler, Margaret L Brandeau, Grace E Hunter, J Clay Bavinger, Maren Pearson, Paul J Eschbach, Vandana Sundaram, Hau Liu, Patricia Schirmer, Christopher Stave, Ingram Olkin, Dena M Bravata – Are Organic Foods Safer or Healthier Than Conventional Alternatives?: A Systematic Review – https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22944875/