Într-o zi răcoroasă de toamnă, nu există nimic mai bun decât o supă cremă caldă. O adorăm datorită preparării ușoare și aromei perfecte care este pur și simplu de neînlocuit. În plus, dacă mai e și nutritivă și oferă senzația de sațietate, nimic nu ne mai reține. Am preparat pentru voi această rețetă delicioasă de supă cremă de line roșie cu semințe de dovleac. Combină toate beneficiile oferite de legumele proaspete și leguminoasele bogate nutrițional. Să începem să gătim!
Ingrediente:
- 300 g linte roșie
- 4 morcovi
- 1 ceapă
- 2 căței de usturoi
- supă de legume
- 1 lingură ghee
- sare, piper negru, turmeric
- smântână slabă 12%
- semințe de dovleac
You might be interested in these products:
Mod de preparare:
Căliți ceapa tocată, usturoiul și toate condimentele într-o oală în care înainte adăugați ghee. Apoi adăugați morcovii feliați și căliți puțin. Între timp, spălați lintea, adăugați-o în oală împreună cu supa de legume și adăugați 500 – 700 ml de apă fiartă. Fierbeți timp de 30 de minute până când lintea și morcovii se înmoaie. Când supa este gata, mixați-o folosind un blender vertical. Înainte de servire, prăjiți într-o tigaie semințele de dovleac și apoi serviți supa cu semințele sau dreasă cu smântână și praf de chilli. Poftă bună!
Credem că această supă cremă de linte o să vă facă ziua mai plăcută. Dacă rețeta v-a captivat, distribuiți-o familiei și prietenilor.
Nu ezitați să ne împărtășiți creațiile voastre pe rețelele de socializare, folosind #gymbeamro.